noutati din zapada

de cite ori in viata nimeresti 121212
cam tot de atitea ori ca 111111 sau 101010, 999, 888, 777...

deci o zi de 12 intr-o luna de 12 si un an de 12
moda de azi a facebookului
cum sa ratez sa postez si eu ceva pe blogul prafuit

dar scriu, cum sa nu scriu
recenzii, articole, sfaturi si mici jurnale, pe site la totuldespremame.ro
aici
iata o imagine de astazi, cu prima zapada a iernii, cu ger, cu oz care in continuare fura manusi si un copil mare si jucaus
sintem bine
nu e un an usor, nu s-a incheiat
ne vedem pe 21.12.12

scriem, muncim și nu ne văcănțim

mi-am povestit experienta finalizarii studiilor masterale aici, si am terminat cu acest capitol al vietii mele. se poate aseza linistit praful deasupra, eu am multe planuri profesionale in sezonul vara-toamna-iarna-primavara, iar deocamdata imi vad de munca la o noua emisiune, si printre picaturi ma gindesc cu mari sperante, drag si dor, la sfântu gh. de saptamina viitoare. vom sta mai putin ca de obicei, dar asa ma bucur ca n-am gasit nicio oferta de vis pe directia 2mai-vamă-bulgaria, si drumurile ni s-au asezat tot spre sfântu, de nici nu va imaginati.

mereu inchid ceva si deschid altceva

gata, am scapat de studiile mele post-univ. mi-am finalizat si sustinut disertatia, depasind limitele care m-au tinut pe loc 6 ani. acum, ca tot m-am obisnuit o luna si ceva sa fiu in extra-priza si sa-mi ocup mintea peste capacitatile ei, doar n-o sa ma relaxez. si ce daca e vara ? m-am apucat sa scriu pentru totul despre mame. astazi s-a publicat primul meu articol (despre obiectul fetis), dezvoltat dintr-o postare mai veche de pe blog:

"Vântul acesta o sa-mi ia colţişorul mare”, afirmă el uşor îngrijorat, strângând păturica pluşată la piept." continuarea aici

la talcioc nou, o cauza noua

va amintiti de talciocul urban. actiunea revine, de asta data pentru a stringe fonduri pentru alt copilas aflat in suferinta. asa ca va rog sa mergeti (eu din motivele de mai jos nu stiu daca reusesc sa ajung in oras simbata) sa cumparati chilipiruri si sa va supuneti terapiei cu fapte bune. Delia mi-a transmis si un mesaj:

Dragi talciocari de meserie,
Va asteptam la editia cu numarul 9 al Talciocului Urban care se va tine in curtea Lente& cafea din str. Arcului 8. Trocuim, vindem de prin casa, talciocarim pentru Stefan, bebelusul de trei luni, care sufera de sindromul Apert.
Taxa pentru talciocari este de 15 Ron si va fi donata lui Stefan, impreuna cu fondurile stranse din vanzari.
Intrarea pentru vizitatori este libera.
Ne vedem in curte la Lente&cafea, de la ora 12.
Mai multe detalii despre Talciocul Urban gasiti pe talciocurban.blogspot.com.

imi cultiv zenul

nu e nici un secret ca trec prin mari transformari si revelatii. chiar daca am ceva experienta de viata, exista inca destule momente in care parca mi se ridica valul. si nu doar pentru ca ma expun, e clar ca sint dispusa la schimbare. temperamentale vremuri. tot visez ca o sa inventez ceva.

iunie 2012

luna asta, o mica vacanta de la multe alte treburi, preocupata de studiu. m-am intors la carti, in speranta ca voi reusi sa-mi definitivez niste studii vechi, mai "vechi" decit copilul meu. nu stiu daca voi reusi acum, dar ideea de a ma apropia de final ma mobilizeaza foarte mult. nu am asa mult timp la dispozitie, avind in vedere ca nu pot sa pun off-duty chiar toate treburile cotidiene, insa e un pas inainte. azi am fost in 3 biblioteci. uitasem cit imi plac linistea, susoteala si mirosul ala de sala mare de lectura. pe 30 iunie fac bilant si numar paginile. se scriu asa greu... rigorile sint mari. abia astept sa-mi amintesc ce-am facut vara trecuta si s-o iau de la capat: concerte multe si sf gheorghe. desi presimt ca anul asta voi munci mai mult ca anult trecut. si nu stiu daca vor fi asa multe concerte, si nu stiu daca va fi sf gheorghe. nu am nicio luminita distractiva la capatul tunelului, niciun zaharel pe la nasul meu. am intrat in vara muncind, e bine. deja am obosit, asta nu e bine. nici cafea nu mai pot sa beau. vreau vara pe bune! acum inapoi la scris. recompensa se va cintari in pagini frumos indosariate. miere, nu zaharel. am invatat multe luna asta. gata, inchide blogul si nu te mai vaicari.

p.s. weekendul ce tocmai a trecut am facut totusi o simulare de vara normala. o mare de 2 mai asa, scurt de proba, pentru sanatate.

simulacru

cum ar fi daca, aflat in fata unei alegeri majore, ai putea sa simulezi viitorul cu cite o mostra din fiecare hotarire?
uneori poti face asta, si credeti-ma lipsita de curaj sau doar precauta, nu-mi place sa dau vrabia din mina pe cioara de pe gard, cel putin atita timp cit vrabia inca nu miroase (exceptie fac relatiile; cind incepe sa se imputa o arunc fara stringere de inima). dar de exemplu daca as vrea sa-mi schimb locul de munca, nu mi l-as parasi pe cel vechi definitiv, mi-as lua un concediu mai lung si as merge cu ele in paralel, sa vad cum imi place. daca as vrea sa ma tund foarte scurt sau sa-mi schimb culoarea parului, as proba cu o peruca sau mi-as ajusta coafura in photoshop inainte de schimbare. nu e un exemplu foarte bun pentru ca parul creste repede, nereusita nu e mare pierdere. dar sa faci asta cu un animal? e preferabil. iei un animalut de proba de la cineva, il tii citeva zile si vezi daca ai responsabilitatea necesara sa ingrijesti un animal. dar cu un copil? si asta se mai poate. te oferi baby-sitter part-time pentru o perioada si vezi daca ai rabdarea, determinarea si timpul necesar sa cresti un copil. dar cu o casa? daca trebuie sa-ti schimbi casa si procesul e ireversibil si n-ai niciun glob de cristal la indemina si nici abilitatea de-a ghici in el, cum sa faci sa vezi daca procedezi bine? de exemplu vrei sa te muti de la oras la sat, si nu-ti permiti si una si alta, cum sa faci sa vezi daca ti se potriveste traiul in mediul rural? si nu, nu se pune sa mergi in vizita la cineva o zi-doua. si apoi invers, satul de problemele aferente traiului la tara, ti se arata brusc sa-ti schimbi viata si sa te muti la oras, uitind de fapt cum mai e. ti se face chef sa pleci naibii din tara, nestiind de fapt ce inseamna asta (se exclude perspectiva turistului). uite, eu as vrea sa fac un schimb de case, si apoi un schimb de tara. pentru ca vrabia mea inca e calda, letargica e drept, dar are inca viata in ea. si trebuie sa vad daca mai are sanse de supravietuire.

iar acum incep sa scriu despre femei

sint profund recunoscatoare bloggingului ca actiune. imi ofera suportul necesar sa-mi indeplinesc o placere, comunicarea prin scriere, exhibarea framintarilor, consemnarea unor momente importante din evolutia mea si a familiei mele. imi place sa gasesc chestii vechi, pe care le uitasem, intimplari amuzante cu copilul meu, sau ginduri care m-au invaluit cindva si pe care ulterior le vad desuete. de aceea, in ciuda numeroaselor pauze, n-o sa abandonez aceasta activitate. dar, alta bucurie aproape binecuvintare a acestei activitati este faptul ca a adus in viata mea persoane pe care altfel nu stiu cind si cum soarta mi le-ar fi apropiat. persoane pe feelingul meu cu care mai devreme sau mai tirziu poate ca m-as fi intilnit cumva, poate nu, insa liantul virtual a inchegat mai repede relatiile. cu unele m-am legat definitiv, cu altele m-am inrudit si cine stie cum vor mai evolua lucrurile de acum inainte. citeva au ramas inca in on-line, dar sint niste prezente constante in viata mea, prezente la care ma gindesc deseori si off-line, vorbesc despre ele ca despre cunostinte reale si stiu ca intilnirea e doar o variabila in timp sau spatiu. mi se pare foarte misto sentimentul bun sau dimpotriva, pe care il am fata de persoane in mediul virtual, iar cind ajung sa le cunosc in viata reala imi dau seama ca nu m-am inselat.
una dintre persoanele pe care nu am reusit deloc sa le intilnesc in realitate, desi ne invirtim in cercuri foarte apropiate, este d., la care am ajuns aproape dezlegind enigme. o stiam din auzite, o si citeam, dar nu aveam idee ca aceste mai multe realitati exprimau de fapt aceeasi persoana. prima data am auzit povesti despre ea la modul destul de inofensiv, dar totusi erau birfe. ce m-a intrigat in sinea mea era ca se vorbea despre faptul ca cica s-ar fi indragostit de cine nu trebuie, poveste care m-a facut sa empatizez cu ea din prima, fara s-o cunosc. cum altfel, pentru ca si eu la rindul meu am facut imprudenta sa supar opinia publica indragostindu-ma de cine nu a trebuit. (e tare cum societatea asta a noastra stie ea mai bine si sanctioneaza orice abatere). mai tirziu ne-am intersectat pe bloguri de parenting, mi-au placut comentariile ei, am ajuns pe blogul ei, m-am regasit pe undeva si in postarile si in fotografiile ei. printre primele imagini imi amintesc niste poze in oglizi de la o nunta si cele de pe o plaja pescareasca. ulterior am auzit, tot din sursele mele paralele, ca aparuse la o nunta sa faca poze, cu copilul de git saraca, ceva de genul asta. mi-am dat seama brusc ca stiu despre cine este vorba. tare ma amuzau realitatile astea paralele, pina in punctul in care am intervenit si le-am spus stop: "stiu despre cine e vorba, e o persoana pe care eu o vad alfel si nu vreau sa mai aud comentarii". imi placeau postarile ei de parenting, cele legate de muzica, tot felul de subiecte care ma faceau sa consider un cistig timpul petrecut in spatiul armoniilor. apoi a venit perioada in care intram pe blogul ei cu un nod in git si ieseam cu lacrimi in ochi. ma marca mult toata povestea cu boala, ma obsedau desenele hipertalentatei fetite, scrisorile ei, micile intimplari intre frati. ma impresiona puterea ei de-a lupta cu prejudecatile, cu boala, cu studiile, cu depresia, cu timpul... apoi, spun fara nicio urma de cinism, dintr-o data, toata situatia ei m-a ajutat sa vad si sa apreciez ceea ce am. anxietatile si angoasele ei erau o terapie pentru mine, bucuria ei de-a lua fiecare zi cu ceea ce-i aducea mi s-a parut un model, succesele ei mi-au luminat zilele. in aproape anul meu sabatic de fuga de pe blog, am fugit si din blogosfera, deci n-am prea mai vizitat blogurile preferate. sint consemnari pe care le-am pierdut, dar ma bazez intotdeauna pe prima impresie si in baza primei impresii scriu acest text. daca cineva mi-a placut de la prima vedere/citire, asa a ramas pina la final. scriu acest text pentru ca sint lucruri pe care nu am reusit inca sa i le spun, si mi-ar placea sa scriu cite unul pentru fiecare persoana de la care am avut ce sa invat si n-am apucat sa-i multumesc. si daca m-ar vizita si-am bea o cafea, sigur as pune sigur ros, presimt ca-i va placea.

mic raport si discutii restante la 4 si 5 ani

ridem foarte mult impreuna. copilul demonstreaza un simt al umorului iesit din comun si ii place sa-i distreze pe ceilalti. si chiar daca nu o face intentionat, ii ies tot felul de giumbuslucuri verbale amuzante. si-a imbogatit vocabularul cu tot felul de neologisme si expresii ca in principiu, pariez ca, esti ridicola, esti aiurita, ma tem ca, nu vad de ce nu, ce naiva esti si varianta ce naiv sint, ce nostim am fost, avind in vedere, si altele de care nu-mi amintesc acum. inventeaza in continuare cuvinte ca nescorbura, negol sau necuminte. a inceput sa-i faca placere sa deseneze/picteze din proprie initiativa, stie literele, cifrele, face mici socoteli. nu are inca notiunea banilor, nu umbla la calculator deloc, invata acum sa mearga pe bicicleta fara pedale, e foarte prudent dar si visator. in continuare ii place lego, iubeste masinile si muzica rock.
am adunat de prin casa tot felul de hirtiute cu perle ramase neconsemnate si daca nu le transcriu undeva, se pierd. pe unele le-am pierdut deja, notate in telefonul care a fost resetat de nenumarate ori. altele au mai fost scrise si pe fb, dar acolo e ca si cum ai arunca acul in fin.

(mai aproape de 4 ani)
*
se uita la desene animate.
-cind vad fete dragute, incepe sa ma doara capul!
*
- petru, tu stii ca nu peste mult timp vei implini 4 ani!
- da, dar nu pot pentru ca pina atunci o sa-mi amorteasca piciorul. (ride) a fost o gluma!
*
in ziua cu petrecerea de 4 ani:
-sint emotionat.
-de ce?
-pentru ziua mea. vreau sa iasa totul bine.
*
vintul acesta o sa-mi ia cosiciorul mare.(coltisorul de la paturica)
*
auzim stiri la radio.
-ce-a fost in japonia?
-un cutremur.
-sper sa nu fie si la noi, in romania, pentru ca masinutelor mele nu le place. lor le place linistea si joaca.
*
dimineata a iesit din camera lui in pijamale, cu o pereche de chilotei in mina.
-mami, mi-au cazut chiloteii.
-de unde mami?
-de pe fund.
*
se juca cu cuburile de construit.
-mami, iti fac un castel pentru ca esti o printesa. iar eu sint printul tau.
fuge repede la baie.
-ah, fac caca!
continua.
-iar acum printul face caca... tati, am terminat, vino sa ma stergi!
-vine mami!
-nu, mami e o printesa si nu-i place mirosul de caca.
*
tatal: daca ii spui corpului sa nu mai fie bolnav, el o sa te asculte.
el: daca ii comanzi corpului, el te asculta?
T: da.
el:daca ii spui sa cumpere ceva, el cumpara?
T:trebuie sa-i spui lucruri mai interesante, tati.
el: si posibile.
T: exact.
*
Eu ii zic "hai sa ne culcam, mai copile" si el imi spune "bine, mai adultule"!
*
"Nu te las sa imbatrinesti niciodata!" mi-a spus, cuibarindu-se la pieptul meu.
*
ce inseamna "secretii", mai multe secrete ?
*
"Mosul asta (de la serbarea de la gradinita) n-are nasul si miinile de mos... iar barba nu era adevarata! Cred ca era deghizat..." 

(mai aproape de 5 ani)
*
ma concentam sa fac ceva. copilul, din minut in minut: ce faci, ai terminat, mai ai?
eu: mami nu ma mai sufoca atit, lasa-ma un pic sa respir!
el: respira mai repede!
*
se agita foarte tare prin casa, i-am atras atentia. "fii intelegatoare, ca asa fac baietii" mi-a replicat.
*
vorbeam despre copii mai mari, alaptati.
eu: stii ca unii copii mai sint alaptati?
el: dar tita mamii mai rezista? nu se storceste laptele?
*
"chiar daca nu-mi place stevia, avind in vedere ca asta e mincarea in seara asta, o sa maninc."
*
Parchez in fata unei porti de garaj, linga gradi. Dau sa ma scuz ca plec intr-un minut si mosuletzul de la poarta imi zice "stati linistita domnita, nu-i nicio problema, vedeti-va de treaba.." etc.
 Copilul remarca: "ce dragutz era domnul!"
*
acum citeva seri, intram in lidl.
-buna seara, saluta copilul pe paznic.
-buna seara, raspunde paznicul, mirat ca-l baga cineva in seama.
-cind o sa fiu mare vreau sa ma fac paznic, spune el dupa ce trecem de om.
-stii ce spun eu despre paznici, gunoieri sau soferi de tir, nu prea au facut scoala...
-stiu, stiu..(se gindeste o clipa) dar cind o sa fiu eu mare tu o sa fii batrina si n-o sa ma poti controla.
*
mami, ce inseamna sexual ?
a prins cuvintul in zbor, de la radio. s-a multumit cu explicatia legata de sexul feminin si cel masculin. deocamdata :D

amoruri de primavara, de spirit si de papile

spuneam mai demult ca o sa reiau incet-incet si pentru memoria mea, postarile recuperate de pe primul meu blog, cel disparut. aceasta este o postare reluata, sub acelasi titlu, din :

Apr 14, 2009 7:23 PM

magnolia, mon amour. o vad peste tot, mai putin in curtea noastra. dar mi-am promis ca foarte curind ne va onora cu prezenta ei delicata si intr-un fel senzuala, intr-un loc special amenajat.

radis, aussi mon amour. ridichile au gust de verde, de pamint, de apa, de primavara si deseori sint cam iuti. atunci imi plac si mai mult. aici si aiurea, oriunde merg, daca prind sezon de ridichi, nu ma pot abtine sa-mi iau citeva buchetele, fie ca sint alb-rosii si lunguiete, soi frantuz, fie complet rosii si mari cit niste mingi de tenis, ca cele unguresti. le maninc asa, oricum, tone. odata am facut multe afte de la o ridiche nespalata, degustata pe drumul de la piata catre casa. alta data m-am umplut de zeci de ace fine de cactus, strecurindu-ma pe linga o gradina de interior lyonez, absorbita de 2 manunchiuri de ridichi proaspat spalate. singura tentativa de depresie post-partum se refera la zvonul (demontat ulterior) potrivit caruia n-ar fi indicat sa maninci ridichi cind alaptezi. anul trecut am semanat ridichi in gradina. la finalul sezonului, cind am aruncat cu parere de rau un sac plin-ochi cu ridichi imbatrinite, am zis ca in sfirsit, m-am saturat. nu mi-am imaginat ca ramin atit de multe din 2 pliculete de seminte, dupa ce furnicile ridichivore devorasera deja citeva rinduri. 

l.e. dupa un timp a aparut si-n curtea noastra planta concupiscenta. voila: 

"Primavara asta totusi / Nu-i decat o scorpie"

zumzaieli si tropaieli, petale si picaturi, nu e deloc intimplator că odata cu "trezirea naturii" ne apuca si pe noi revolutiile, cel putin in plan ideatic. in fiecare primavara ni se reactiveaza dorinta de a ne muta din cartier, din oras, din tara, vorba poetului "zau ca-mi vine sa-mi las balta toate interesele!". dar gindurile astea de migrare nu au la baza hormoni, mofturi sau prea mult bine, ci au origini mult mai concrete si prozaice, ca de exemplu maneaua din boxa vecinului ce rasuna peste intreg dealu' mare, scumpirea aproape zilnica a benzinei, chimizarea hranei, ipocrizia politicienilor, veninul mediatic, faptul ca cel mic s-a apropiat cu inca un an de inevitabila inscriere la scoala si in general toata lehamitea si schizofrenia din jur. parca nicio perioada nu-i mai buna sa spui "m-am saturat!" ca primavara. poate ma repet, insa traim vremuri dubioase, si daca nu ai kitul de supravietuire cu tine, risti sa o iei razna. iesirea din sentimentul ca viata ta mai degraba se indeparteaza in loc sa se apropie de idealul tot mai ingustat de la linia orizontului, se poate face pe mai multe carari. concret acum, ce faci cind simti ca nu traiesti ce iti doresti? te resemnezi sau te opui. si cum lucrurile nu sint niciodata asa de simple, atit resemnarea cit si neacceptarea au la rindul lor mii de staturi de situatii posibile. ma feresc sa ma apuc de filosofii cosmo pe tema data, insa mi se pare esential ca orice ai decide, rezultatul este sa fii fericit si impacat. spor la revolutii!


pina una alta :

5 ani!

-ma numesc Petru!
-... citi ani ai?
-5!
-sigur nu 6?
-nu!
-sigur nu 7?
-nu!
-sigur nu 8, 9, sau 10?
-nu!
-hm... dar ce esti tu, baiat sau fata?
-baiat! nu vezi ce adidasi am?
-haha! auzi, baiat, ce par are! fetita...
-hei, asa glumiti voi cu mine?
-!?
frintura de dialog intre copilul meu infiltrat in mijlocul unui grup de mai multi baieti si 2 fete de vreo 10-11 ani. i-a vazut jucindu-se in parc "de-a v-ati ascuns" si s-a bagat in mijlocul lor, fara sa tina cont ca erau mult mai mari si cam "de cartier". chiar daca demonstreaza o sensibilitate aparte, mi-as dori ca puiul meu sa fie mereu increzator, stapin pe el si gata sa-i infrunte pe ceilalti, indiferent cu ce preconceptii il vor ataca. stii de ce m-am dus sa le spun cum ma cheama? pentru ca jucau v-ati ascuns si sa stie cum sa ma strige! dar ei nu m-au bagat in seama!
asa sint copiii mai mari, nu prea ii baga in seama pe cei mai mici. dar nu-ti face griji, cu siguranta data viitoare te vor recunoaste!

de-ale noptii

"mamiii, m-ai parasit?" s-a auzit azi-noapte din camera copilului. desi peste o saptamina va implini 5 ani si se crede deja barbatel, baietelul nostru e inca dependent de noi la somn, dupa urmatorul ritual: adoarme in patutul lui, tot cu paturica, iar (unul dintre) noi ii citim povesti inainte de culcare, inghesuiti pe canapeluta de 1,20 m din camera lui. uneori se intimpla sa adormim si noi acolo, ori cu genunchii la gura (cazul meu), ori expandati cu picioarele pe jos (sotul), urmind ca la un moment dat sa ne extragem si sa ne indreptam oasele in dormitorul nostru, aflat usa in usa cu al copilului. cind nu adormim, iesim usurel dupa ce adoarme copilul. se intimpla insa sa ne mai strige noaptea, pe mine mai des, chiar si de citeva ori pe noapte. ma duc de fiecare data si chiar sint cazuri cind dorm mai mult acolo decit in patul conjugal. spune doar "stai cu mine", sau vrea sa bea apa, sau cind e racit vrea sa-si sufle nasul. dimineata insa e mereu ok cind se trezeste singur. azi-noapte cica visa ceva cind m-a strigat. lucrul cel mai amuzant este ca de cite ori ma mut noaptea in camera lui, vine si pisica dupa mine. ma ghemuiesc pe bucatica aia de canapea, ma invelesc cu o paturica de bebelus, si hop si pisica calare pe mine. iar cind ies, are grija sa ma urmeze. asa ne plimbam noi noaptea, unii dupa altii.

tensiuni (sau hai sa ne mai punem niste etichete)

traim vremuri intense, dar destul de interesante (daca stii ce sa faci cu ele). din pacate realitatea e destul de greu de imblinzit si nu oricine are forta si justificarea s-o faca. din pacate observ o lehamite si o lipsa de chef generala care, mai devreme sau mai tirziu, se transforma ori in nepasare, ori in agresivitate. sau in alte extreme. calea de mijloc e foarte greu de gasit. in comunicare, e ideal sa ne intilnim undeva la mijoc. e normal, dar normalitatea a ajuns un esec. normalitatea se confunda pentru prea multi cu rutina, blegeala, comoditatea, obedienta, pupincurismul. asa cum normalitatea mea pentru altii e rebeliune, extremism, intransigenta, aroganta. nu o data m-am confruntat cu etichetele astea, mi se intimpla mai des in vremurile premamicesti. insa acum iar am auzit ca se pling oamenii de mine ca cer prea mult, ca sint nemultumita, nervoasa, ca le e teama ca le sar la beregata. e mai simplu sa dea vina pe mine decit pe propria lor incompetenta. daca sint serioasa, inseamna ca sint suparata. daca sint corecta, inseamna ca sint nazista. daca vreau sa iasa lucrurile bine si de calitate, inseamna ca cer prea mult. si nici macar nu mi-am propus sa fiu asa... asta ma face sa ma intreb oare ce se va intimpla cind o sa-mi propun sa fiu o exigenta perfectionista agresiva?
cu ce fel de (etichete de) oameni m-am intilnit eu in ultimul timp? oameni care nu-si asuma provocari, oamenilor carora le place sa (le) fie caldut, nu vor sa fie deranjati din ale lor. apoi oameni care se pling mereu, ca nu le convine una sau alta, ca ei n-au diverse, ca statul nu le da. oameni irascibili, care exagereaza, care au sentimentul ca isi rezolva toate problemele injurind (si online). oameni flaminzi sa se auda si sa se vada, care sufera de lipsa de atentie sau de prea multe şefisme. oameni falsi, lacomi, lipsiti de scrupule, care nu stiu ce vor dar care transforma orice fel de relatie intr-un posibil interes. am intilnit oameni foarte diferiti, cu alte prioritati decit ale mele. ne intilnim la mijoc, sau stam fiecare in nisa noastra? intilnirea e dificila, efortul e mare de ambele parti. am observat, am comentat diverse situatii personale in mediul casnic sau familial si am trecut mai departe. nu vreau sa ma incarc cu povestile nimanui, am atitea de facut! nu port pica, nu judec, nu ma apuc sa bat apropouri. ma detasez foarte usor. pentru ca... si acum vine vestea buna. mai exista oameni a caror normalitate e foarte apropiata de normalitatea mea. exista oameni nebuni si frumosi, oameni generosi, oameni care adorm fericiti doar pentru ca le e copilul sanatos. sau pentru ca le-a reusit nu stiu ce prajitura. stiu oameni care gasesc mii de alte bucurii decit sa-si umple cosul cu de toate la supermarket. oameni care rid, in primul rind de ei insisi. oameni care se pun de-a curmezis sistemului si isi nasc copiii acasa, sau isi dau demisia din corporatie si se dedica artei sau oricaror activitati cu venituri mici si instabile. cunosc oameni care iau realitatea lor sau a celorlalti, o modeleaza creativ si o transforma in mesaj. oameni care nu se iau atit de mult si de grav in serios, care nu sint atit de preocupati de persoana lor ca si cum ar fi eterni pe acest pamint. am in jur astfel de oameni, ii stiu, exista. nu vreau sa ajung nicaieri cu textul asta, nu vreau sa trag nicio concluzie. concluzia e a fiecaruia.

postare de revenire

oficial, m-am intors pe blog. absenta mea se datoreste si faptului ca in ultimul timp mi-am implinit si rezolvat dilemele mamicesti intr-un grup de mame pe facebook, si in lipsa acestora, ce ramine pe linga e atit de acaparat de actiunile zilnice, incit pare desuet de a mai fi consemnat ulterior. totodata, e un anume colt de blogosfera care a luat-o un pic razna si pare mereu pus pe harță incit mi s-a taiat cheful sa ma mai expun pe-aici. ma gindeam destul de serios sa-mi fac un site de alte 'chestii' pe linga parenting, insa pina o sa concretizez aceasta idee trebuie sa-mi dezmortesc un pic degetele. pe unde mai sint cititorii mei, oare ?:)